Ziua mă încălzesc cu stele iar seara mi-e dor de tine.Cred că ai uitat cum ne plimbam noaptea pe străzi, iar eu săream pe lângă tine de fericire.Când tu mi-ai zis in glumă: „hai să numarăm stelele! ”, te-am ascultat şi am început să le număr.Cred că fugeau de mine pentru ca pierdeam mereu numărul, sau poate era pentru că nu imi puteam lua ochii de la tine.M-am trezit în dreptul gării şi-am auzit trenul scârţâind. Era personalul de Constanţa... cât de mult mi.am dorit să mă iei de mână şi să fugim la mare! Dar n-ai facut-o. M-ai luat în braţe , ţi-am zis să-mi dai drumul, dar nu mi-ai dat. Mai târziu, m-am întins cuminte lângă tine pe iarbă, mi-ai zâmbit, şi-am început să ma joc iar cu stelele şi cu mintea ta... iar tu nu m-ai oprit, mi-ai făcut jocul până la capăt, cum numai tu poţi.
Mi-e dor de tine şi de nopţile noastre, nopţi albe si dulci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu